MAXIMA ZILEI

Nu suntem niciodata atat de invinsi pe cat ne consideram singuri.
Charles de MONTALEMBERT

Informatiile de pe acest blog au ca sursa si www.1asig.ro si www.xprimm.ro

www.okazii.ro

vineri, 7 noiembrie 2014

IMPORTANT !!! REGULI RCA 2015 !!!




 Art. 2. - În înţelesul prezentei norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
6. proprietar/coproprietar al vehiculului - persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identitate ale vehiculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate;
8. utilizator al vehiculului - persoana fizică sau juridică căreia, în baza unui contract încheiat cu proprietarul/coproprietarul, i s-a atribuit pe o anumită perioadă dreptul de folosinţă a unui vehicul;
9. vignetă - autocolantul care se aplică pe parbrizul vehiculului în loc vizibil din exterior, eliberat împreună cu poliţa de asigurare RCA.
Art. 3. - (1) Asigurătorii pot practica asigurarea obligatorie RCA dacă sunt autorizaţi pentru desfăşurarea activităţii de asigurare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii speciale:
f) desfăşoară activitatea privind încheierea asigurării obligatorii RCA numai la:
(i) sediile principale sau secundare ale asigurătorilor, ale intermediarilor de asigurări;
(ii) sediile principale sau secundare ale asiguraţilor ori ale potenţialilor asiguraţi persoane juridice;
(iii) domiciliul sau, după caz, reşedinţa asiguraţilor ori a potenţialilor asiguraţi persoane fizice.
Art. 9. - Asigurătorii RCA au obligaţia de a publica pe site şi de a actualiza periodic toate datele necesare, care să le permită persoanelor păgubite accesul direct la informaţiile privind procedura de avizare şi constatare a daunelor, precum şi informaţii privind personalul de specialitate responsabil cu desfăşurarea activităţii de constatare şi lichidare a daunelor auto.
Art. 15. - (1) Se consideră că un vehicul este asigurat, dacă proprietarul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu valabilitate în limitele teritoriale prevăzute la art. 11pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit în continuare asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto sau asigurarea obligatorie RCA.
Art. 16. - (1) La încheierea asigurării obligatorii RCA, asigurătorul este obligat să emită asiguratului poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor, 7
denumită în continuare poliţa de asigurare RCA, împreună cu vigneta şi documentul internaţional de asigurare.
(3) Asigurătorii RCA au obligaţia să solicite toate informaţiile necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în tariful de primă, şi să verifice corectitudinea informaţiilor privind datele de identificare şi tehnice ale vehiculului, datele proprietarului/utilizatorului acestuia, precum și dovada înregistrării fiscale a vehiculului pe numele noului proprietar, pentru vehiculele pentru care se solicită asigurarea în vederea înmatriculării/înregistrării în România.
Art. 17. - (1) Dovada existenţei asigurării obligatorii RCA, în cazul controalelor efectuate de autorităţile abilitate, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, o constituie:
a) poliţa de asigurare RCA emisă de asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, precum şi vigneta aplicată pe parbrizul vehiculului în loc vizibil din exterior pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România;
(3) În cazul controalelor efectuate de autorităţile abilitate, proprietarii sau utilizatorii vehiculelor înmatriculate ori înregistrate, care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României, au obligaţia să prezinte poliţa de asigurare RCA valabilă sau, în afara teritoriului României, documentul internaţional de asigurare.
Art. 19. - Asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioadă determinată astfel:
a) pentru vehiculele înmatriculate ori înregistrate în România, anual ori semestrial, după caz;
b) pentru vehiculele pentru care se solicită asigurarea în vederea înmatriculării/înregistrării permanente în România, anual ori semestrial, după caz, dacă proprietarul face dovada înregistrării fiscale a vehiculului respectiv pe numele său;
c) pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre, pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietăţii, dovedită cu documente justificative;
d) pentru vehiculele care se înmatriculează temporar după cum urmează:
(i) pentru vehiculele de provenienţă străină care beneficiază de regimul vamal de admitere temporară, anual ori semestrial, în perioada înmatriculării temporare, dacă proprietarul face dovada înregistrării fiscale a vehiculului respectiv pe numele său, mai puţin în situaţiile în care vehiculul este exceptat de la plata acestor taxe;
(ii) pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile;
e) pentru vehiculele care se autorizează provizoriu pentru circulaţie, pe perioade de 30 de zile, dar cumulat nu mai mult de 90 de zile;
f) pe perioada autorizaţiei de circulaţie pentru probe, anual.
(5) Tarifele de primă pot fi modificate după minimum un an de la ultima notificare, cu excepţia indexărilor sau a majorărilor pe anumite categorii de riscuri.
Art. 22. - (1) Asigurătorii RCA au obligaţia de a asigura accesul potenţialilor clienţi la tarifele de primă practicate pe site-ul fiecărui asigurător RCA, la sediul social al acestuia şi la unităţile teritoriale, precum şi de a oferi toate informaţiile în legătură cu criteriile luate în calcul la stabilirea primei de asigurare.
(2) Asigurătorii RCA/intemediarii în asigurări nu pot oferta, promova şi comercializa asigurări RCA la alte prime de asigurare decât cele rezultate din aplicarea tarifelor de primă notificate Autorităţii de Supraveghere Financiară, înscrise în poliţa de asigurare şi în documentul de plată al primei de asigurare.
(3) Indiferent de canalul de distribuţie utilizat, asigurătorul RCA are obligaţia de a practica aceeaşi primă de asigurare, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat.
(4) Este interzisă asigurătorilor RCA/intemediarilor în asigurări acordarea oricăror avantaje colaterale asiguraţilor la încheierea unei poliţe de asigurare RCA, cu excepţia asigurărilor facultative care acoperă riscuri asociate riscurilor acoperite prin poliţa RCA.
(5) Aplicaţia utilizată în punctele de vânzare pentru calculul primei de asigurare trebuie să ia în considerare toate criteriile stabilite de asigurător în tariful de primă.
(6) Oferta trebuie să conţină criteriile specifice clientului care sunt utilizate pentru determinarea primei de asigurare, inclusiv răspunsurile oferite de către potenţialul asigurat.
(7) Oferta asigurătorului trebuie să fie valabilă pentru o perioadă de minimum 3 zile şi să conţină în mod obligatoriu următoarele informaţii:
a) prima de asigurare totală rezultată din aplicarea tarifului de primă, ce va fi menţionată pe poliţa de asigurare;
d) data până la care oferta este valabilă.
(8) Prevederile prezentului articol sunt obligatorii şi pentru aplicaţiile website utilizate de asigurători şi intermediari pentru vânzarea asigurărilor RCA.
(9) Asigurătorii RCA nu pot încheia poliţe de asigurare RCA a căror dată de intrare în valabilitate depăşeşte 30 de zile de la data emiterii acesteia.
Riscurile acoperite şi excluderile
Art. 26. - (1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită.
(2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA pentru:
1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul;
2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:
a) a condus vehiculul fără consimţământul explicit sau implicit al asiguratului;
b) nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;
c) nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv;
3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
4. prejudiciile produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului membrilor familiei asiguratului sau membrilor familiei conducătorului auto, cu excepţia despăgubirilor solicitate de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului;
5. prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic.
Art. 27. - Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
1. cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
a) într-un caz de forţă majoră;
b) din culpa exclusivă a persoanei păgubite;
c) din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5;
2. prejudiciile produse bunurilor aparţinând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum şi cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;
3. următoarele situaţii:
a) prejudiciile au fost produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea sau utilizat de aceeaşi persoană fizică sau juridică şi care este condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;
b) bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soţilor;
c) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;
4. prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;
5. partea din prejudiciu care depăşeşte limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
6. amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;
7. cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;
8. sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredinţat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;
9. prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător şi persoanele păgubite a existat un raport contractual la data producerii accidentului;
10. prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul poate dovedi că persoanele păgubite ştiau că vehiculul respectiv era furat;
11. prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru;
12. prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
13. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
14. prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac sau război;
15. pretenţiile ca urmare a diminuării valorii bunurilor după reparaţie.
Art. 28. - (1) În situaţia în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.
(2) În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.
Art. 29. - (1) Răspunderea asigurătorului RCA începe:
a) din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea poliţei de asigurare anterioare, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţia încheierii asigurării cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a acesteia;
b) din ziua următoare celei în care s-a încheiat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă la momentul încheierii asigurării;
c) din momentul eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizaţiei provizorii de circulaţie sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
(2) În cazul înstrăinării unui vehicul în baza unor acte civile sub semnătură privată, pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, această asigurare rămâne în vigoare până la data dobândirii calităţii de titular al înmatriculării/înregistrării vehiculului de către noul proprietar. În cazul în care noul proprietar deţine o asigurare obligatorie RCA pe numele său, aceasta va fi considerată valabilă chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare/înregistrare pe numele său.
Art. 30. - Răspunderea asigurătorului RCA încetează la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în poliţa de asigurare RCA sau anterior acestei date în momentul radierii din evidenţa circulaţiei ori la data la care asiguratul depune la asigurător documente doveditoare privind transmiterea dreptului de proprietate pentru vehiculul asigurat.
Art. 31. - (1) Pentru vehiculele care se radiază din circulaţie sau pentru care asiguratul transmite dreptul de proprietate în perioada de asigurare, prima de asigurare aferentă perioadei cuprinse între data începerii şi data încetării răspunderii asigurătorului RCA se calculează prin însumarea primelor lunare stabilite în tariful de prime al asigurătorului RCA, corespunzător numărului de luni întregi de asigurare cuprinse în perioada de valabilitate a asigurării. Orice fracţiune de lună este considerată lună întreagă.
(2) În situaţiile menţionate la alin. (1), asigurătorul este obligat să restituie asiguratului, în termen de maximum 10 zile de la cererea scrisă a acestuia, însoţită de documentele doveditoare, diferenţa dintre prima de asigurare plătită şi cea calculată conform alin. (1), numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării. În cazul în care asigurătorul RCA este obligat la plata unor despăgubiri pentru evenimente acoperite prin poliţa de asigurare, asigurătorul este îndreptăţit să recupereze de la asigurat prima de asigurare restituită acestuia la cerere.
Art. 32. - În cazul în care asiguratul nu respectă obligaţia de a înştiinţa asigurătorul RCA cu privire la modificarea informaţiilor cuprinse în poliţa de asigurare, referitoare la vehicul şi la proprietarul sau utilizatorul acestuia, asigurătorul RCA nu va fi obligat să returneze diferenţa de primă plătită.
Art. 34. - (1) Asiguratul este obligat să înştiinţeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA cu privire la producerea evenimentului şi să precizeze împrejurările cu privire la acest eveniment, iar pe parcursul investigaţiilor referitoare la acest eveniment să procedeze în conformitate cu instrucţiunile primite de la asigurător.
(2) Asiguratul este obligat să înştiinţeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA, în scris, cu privire la faptul că:
a) partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de la acesta;
b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu evenimentul produs şi să informeze asigurătorul RCA imediat cu privire la demersul acestor proceduri, precum şi la rezultatul acestora;
c) partea prejudiciată şi-a exercitat dreptul de a fi despăgubită prin înaintarea unei cereri către o instanţă judecătorească sau către o altă autoritate, în situaţia în care asiguratul află despre acest lucru;
d) informaţiile înscrise în poliţa de asigurare RCA au suferit modificări intervenite în timpul valabilităţii asigurării.
Art. 35. - Asiguratul este obligat, în cel mai scurt timp, să ofere părţii prejudiciate, la cererea acesteia, informaţiile necesare pentru formularea pretențiilor de despăgubire, în special numele şi prenumele şi locul de rezidenţă ale persoanei care a condus vehiculul asigurat în momentul producerii daunei; numele, prenumele şi locul de rezidenţă sau denumirea, sediul proprietarului ori utilizatorului vehiculului; denumirea, sediul asigurătorului care a emis poliţa de asigurare RCA, seria şi numărul poliţei de asigurare RCA, precum şi numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului asigurat ori numărul de identificare al acestuia.